Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      Legaturi pierdute

      Legaturi pierdute

      Cauze reale ale depresiei si solutii surprinzatoare
      5.8 / 10 ( 55 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2019
      Editura:
      Tip coperta:
      Paperback
      Nr. pagini:
      328
      Traducatori:
      ISBN:
      9786064005755
      Dimensiuni: l: 15cm | H: 22.5cm
      Adaugă în coș
      6899
      Livrare în 24h! (a doua zi) În stoc

      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      CE PROVOACĂ DEPRESIA ȘI ANXIETATEA? Și cum pot fi vindecate? Cunoscutul jurnalist Johann Hari a suferit de depresie din copilărie și a început un tratament cu antidepresive când era adolescent. I s-a spus de nenumărate ori că problemele sale erau cauzate de un dezechilibru chimic din creier. La vârsta adultă, după ce s-a specializat în științe sociale, a început să cerceteze dacă acest fapt era adevărat – și a aflat că aproape tot ceea ce i se spusese despre depresie și anxietate era greșit.

      Hari a descoperit în diferite locuri ale lumii cercetători care pot demonstra că depresia și anxietatea sunt cauzate de problemele cruciale și tot mai mari privind modul nostru de viață caracterizat de deconectare – deconectare de traumele din trecut, de oameni, de o muncă plină de sens, de natură, de viitor. În căutările sale, Hari a făcut înconjurul lumii: de la un incredibil laborator din Baltimore, la o comunitate din Amish din Indiana, de la un cartier berlinez din care pornește o revoluție, la un oraș brazilian care a interzis anuțurile publicitare. Odată ce a dat de urma celor nouă cauze reale ale depresiei și anxietății, acestea l-au condus la oamenii de știință care au reușit să descopere acele soluții care funcționează.


      Johann Hari este autorul cărții Chasing the Scream, bestseller în topul New York Times, dedicat Războiului Drogurilor din SUA secolului trecut. A primit în două rânduri titlul de Jurnalist al Anului din partea Amnesty International (Marea Britanie), pentru reportajele privind războiul din Congo şi abuzurile în ceea ce privește drepturile omului, din Dubai. Scrie pentru New York Times și Los Angeles Times și apare frecvent, în calitate de comentator, în calitate de comentator, în cadrul emisiunii HBO "Real Time With Bill Maher". Discursul său de la TED Talks, „Tot ceea ce credeți că știți despre dependență este greșit" a fost urmărit de peste douăzeci de milioane de ori.



      Deoarece ţi s-a oferit o explicaţie greşită pentru apariţia depresiei şi anxietăţii tale, cauţi soluţiile greşite. Deoarece ţi s-a spus că depresia şi anxietatea reprezintă defecte ale substanţelor chimice din creierul tău, vei înceta să mai cauţi răspunsurile în viaţa ta şi în psihicul tău şi în mediul tău, şi nu vei mai încerca să le schimbi. Vei rămâne blocat într-o poveste cu serotonină. Vei încerca să scapi de sentimentele depresive din mintea ta. Dar nu va funcţiona, decât dacă scapi de cauzele sentimentelor depresive din viaţa ta. Suferinţa ta nu este o avarie. Este un semnal – un semnal necesar.
      Johann Hari


      Am început să mă întreb ce i-aş spune acum – după tot ceea ce am aflat – versiunii mele adolescente, dacă m-aş putea întoarce în timp, pentru a vorbi cu el, înainte de a înghiţi, în acest loc, acea primă pastilă. Cred că aş încerca să îi spun acelui adolescent o poveste mai sinceră despre propria lui suferinţă. I-aş spune că ceea ce a auzit până atunci era fals. Asta nu înseamnă că toate antidepresivele sunt rele: unii oameni de ştiinţă credibili susţin că oferă o ameliorare temporară unora dintre utilizatori, şi că nu ar trebuie să fie respinse. Neadevărul constă, însă, în a spune că depresia este provocată de un dezechilibru chimic în creier şi că soluţia principală este un antidepresiv chimic.
      Johann Hari


      Cuprins


      Prolog: Mărul
      Introducere: Un mister

      Partea I: Fisura din vechea poveste
      1. Bagheta magică
      2. Dezechilibrul
      3. Excepţia doliului
      4. Primul steag de pe Lună

      Partea a II‑a: Deconectarea: nouă cauze ale depresiei și anxietăţii
      5. Ridicarea steagului (Introducere la Partea a II‑a)
      6. Prima cauză: deconectarea de o muncă plină de sens
      7. A doua cauză: deconectarea de alţi oameni
      8. A treia cauză: deconectarea de valorile importante
      9. A patra cauză: deconectarea de traumele copilăriei
      10. A cincea cauză: deconectarea de poziţia socială şi de respect
      11. A şasea cauză: deconectarea de lumea naturală
      12. A şaptea cauză: deconectarea de un viitor sigur sau promiţător
      13. A opta şi a noua cauză: adevăratul rol al genelor şi modificărilor creierului

      Partea a III‑a: Reconectarea. Sau un alt tip de antidepresiv
      14. Vaca
      15. Noi am construit acest oraş
      16. Prima reconectare: faţă de alţi oameni
      17. A doua reconectare: prescripția socială
      18. A treia reconectare: faţă de o muncă plină de însemnătate
      19. A patra reconectare: faţă de valorile importante
      20. A cincea reconectare: bucuria solidară şi depăşirea dependenţei de sine
      21. A şasea reconectare: conștientizarea şi depăşirea traumelor din copilărie
      22. A şaptea reconectare: refacerea viitorului

      Concluzie: Întoarcerea acasă
      Mulţumiri

      Media

      Aparent, cartea lui Johan Hari - un jurnalist britanic care s-a luptat aproape toată viața adultă cu depresia - n-are legătură cu noi, cei care nu trecem prin astfel de suferință. Dar are. Pentru că, disperat de ineficiența medicamentelor, după 13 ani de tratament, Hari pleacă într-o călătorie în jurul lumii pentru a descoperi sursa și antidotul pentru depresie, dincolo de ceea ce îi spun medicii.

      Ceea ce descoperă e fascinant și util pentru fiecare dintre noi. Cauza pentru suferințele psihologice, spune Hari, este deconectarea: de sens, de ceilalți, de familii, de muncă, de comunitate. Legături pierdute este o călătorie de la un capăt al altul al globului pentru a descoperi remediul și a explora oameni și comunități care știu cum să păstreze vii conexiunile care ne sigură echilibrul. Sunt povești ce merită citite, chiar și din curiozitate intelectuală, dacă nu pentru valoarea lor practică. Deși fiecăruia dintre noi ne-ar prinde bine puțin mai mult echilibru interior.

      Andreea Roșca | carte recomandată în cadrul Raftului The Vast & Curious

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.